92 de copii din satul Răchita au fost vaccinați

92 de copii din satul Răchita, cu vârste cuprinse între 2 și 16 ani, au fost vaccinați, marți, împotriva hepatitei acute virale de tip A.

Măsura preventivă a fost luată de Direcția de Sănătate Publică Alba având în vedere riscul contactării acestei boli în urma inundațiilor produse la sfârșitul săptămânii trecute.

O echipă de specialiști din cadrul DSP Alba s-a deplasat în localitatea Răchita unde, împreună cu medici de familie, asistenți medicali ai medicilor de familie și asistentul medical comunitar, au vaccinat pacienții minori – cei mai expuși la îmbolnăvirea cu hepatită acută virală de tip A.

Hepatita virală A (HAV): Transmisă prin ingestie de alimente sau apă contaminate sau prin contact direct cu persoana infectată, se poate manifesta epidemic, pe fondul deficienţelor de igienă personală şi a sanitaţiei precare.

Prevenţia se bazează pe ameliorarea condiţiilor de sanitaţie, pe respectarea regulilor de igienă personală, colectivă şi pe vaccinare.

De asemenea, la Răchita, s-a amenajat un cabinet medical, într-o casă mai puțin afectată, cu un medic de familie, asistenți medicali ai medicului de familie si asistentul medical comunitar, în vederea evaluării stării de sănătate a populației și recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

Un pacient din satul Răchita, care are nevoie de dializă, a fost transportat la Centrul de Dializă din Alba Iulia, iar apoi va rămâne internat la Spitalul Municipal Sebeș, pentru a fi îngrijit corespunzător.

DSP Alba, alături de asistenții medicali comunitari, va continua acțiunile de prevenție și informare pentru ca sănătatea populației să nu fie afectată, în zonele în care s-au produs inundații.

Totodată, DSP Alba a distribuit sute de kilograme de var cloros, necesar pentru igienizarea și dezinfecția fântânilor, iar populația a fost instruită cu privire la modul de folosire a acestuia.

Specialiștii în sănătate publică se vor deplasa și în zilele următoare în zonele afectate de inundații cu scopul de a fi redus riscul de îmbolnăvire.

Articolul precedentPeste 600 de copii au primit sprijin pentru a nu abandona școala
Articolul următor244 de locuri de muncă disponibile în județ