6 incendii de vegetație în ultimele zile

În ultimele zile, șase incendii de vegetație le-a dat de lucru pompierilor din județ.

Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit sâmbătă, în zona Releu din municipiu, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, ce se manifesta pe o suprafață de aproximativ 2 ha.

Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit duminică, în zona Berg din localitatea Rimetea, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litieră, ce se manifesta pe o suprafață de aproximativ 9 ha.

Garda de intervenție Blaj a intervenit duminică, pe raza localității Blaj – zona Serpentinelor – DN 14B, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, ce se manifesta pe o suprafață de aproximativ 4 ha.

Tot duminică, Garda de intervenție Blaj a intervenit pe raza localității Crăciunelu de Jos, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, ce se manifesta pe o suprafață de aproximativ 3.000 mp.

În această dimineată pompierii au intervenit la alte doua incendii în Sălciua de Sus (Câmpeni) și la Sâncel (Blaj).

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor:

Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti, şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.

Din acest motiv, cunoaşterea şi respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, constituind în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.

Pentru a evita eventualele evenimente în care aţi putea fi implicaţi vă aducem la cunoştinţă regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale.

În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:

-Permis de lucru cu focul, obţinut de la Primărie

-Aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului

– Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA)

Se exceptează de la această obligaţie, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor.

În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.

Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba va aplica amenzi în valoare de 3000-6000 lei persoanelor fizice şi 25000-50000 lei persoanelor juridice.

Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, astfel: 1000 – 2500 lei.

Articolul precedentA doua victorie în Divizia A1 pentru Volei Alba Blaj
Articolul următorUn transformator electric din Alba Iulia a luat foc

Comments are closed.