53,5 milioane lei din fonduri europene pentru conservarea urșilor bruni din România

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și Csilla Hegedüs, secretar de stat MIPE, au lansat miercuri, 28 iulie proiectul „Implementarea planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România”.

„Vorbim de o temă care ne preocupă pe toți în aceste zile, anume populația de urși și interacțiunea cu oamenii. Rezolvăm prin fonduri europene o problemă care trenează de mai mulți ani, după cum știți în 2016 s-a luat decizia de a se interzice vânătoarea de urși și prezumția la acel moment era aceea că există un pericol de exces în ceea ce privește vânătoarea. Altă prezumție era că evaluările populației de urși nu erau bazate pe cifre foarte solide, urmând să se facă un recensământ pe baze științifice. Nu s-a întâmplat nimic în continuare, guvernele care au venit ulterior nu au făcut nimic pe acest subiect, astăzi abia avem acest proiect”, a declarat ministrul Cristian Ghinea.

 

Planul de acțiune va fi derulat cu sprijinul fondurilor europene, având o finanțare de 53.598.950 lei prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM) și include noi măsuri menite să reducă conflictele om-urs și să menţină pe termen lung starea de conservare a acestei specii și a habitatului său.

 

Axa 4 din POIM, unde este inclus și acest proiect, are alocare totală de 300 milioane euro și o rată de contractare de 90%.

 

„POIM va fi continuat pe bugetul european 2021-2027 de Programul Operațional pentru Dezvoltare Durabilă la care lucrăm în aceste zile intens și cu colegii de la Ministerul Mediului și aici, la MIPE. Vom trimite a doua formă a acestui program operațional la Comisia Europeană”, a mai spus ministrul Cristian Ghinea.

 

Prin proiect va fi monitorizată și estimată genetic populaţia de urs brun și vor fi achiziţionate şi instalate sisteme de protecţie a animalelor domestice, a culturilor agricole şi a bunurilor materiale. Proiectul prevede, de asemenea, înfiinţarea unui complex pentru îngrijirea, reabilitarea şi protecţia ursului brun, concomitent cu creșterea gradului de educare, informare, comunicare şi conştientizare a populației cu privire la ecologia şi managementul speciei de urs brun.

 

„Amprenta genetică este cea mai exactă metodă din lume de estimare a populației de urși. Acest proiect este și o premieră științifică: metoda nu a mai fost aplicată niciodată pe o populație atât de mare de urși, așa cum este cea a României. Totodată, este primul proiect finanțat din fonduri europene pentru managementul populației de urși. Fiecare probă va avea coduri de bare și va fi introdusă într-o aplicație informatică, devenind bază științifică și de analiză”, a spus ministrul Tánczos Barna.

 

Secretarul de stat Csilla Hegedüs a menționat că domeniul mediului și biodiversității are o alocare consistentă și în Planul Național de Redresare și Reziliență, de peste 1,3 miliarde euro, menționând în special Programul Național de Împădurire, prin care se vor planta 45.000 de noi hectare de pădure.

 

Proiectul privind conservarea populației de urs brun va fi implementat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în parteneriat cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A., Regia Națională a Pădurilor Romsilva R.A. și Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea.

 

187 situri natura 2000 au drept obiectiv de conservare menţinerea populaţiei de urs brun şi a habitatului său, într-o stare de conservare favorabilă, în coexistenţă cu oamenii.

 

Implementarea măsurilor de conservare stabilite prin planul naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România reprezintă o prioritate pentru autorităţile responsabile privind protecţia şi managementul acestei specii, la nivel naţional. Proiectul se va finaliza la sfârșitul anului 2023.

 

Articolul precedentAutoritățile locele se pot împrumuta de la Guvern! La ce pot fi folosiți banii
Articolul următorSe simplifică procesul de adopție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.