500 de milioane de euro, bani europeni, prin PNRR, pentru dezvoltarea microelectronicii în România

Ministerul Economiei pune la dispoziție 500 de milioane de euro, bani europeni, prin PNRR, pentru participarea la Proiectul Important de Interes Comun European în Microelectronică şi Tehnologia Comunicaţiilor.

La acest moment, ministerul economiei a finalizat etapa de preselecție și de evaluare a beneficiarilor direcți și indirecți care s-au înscris pentru accesarea de fonduri prin PNRR, urmând ca lista finală să fie transmisă Comisiei Europene.

IPCEI ME/CT se adresează atât întreprinderilor mari, IMM-urilor şi întreprinderi nou-înfiinţate, cât şi organizaţiilor de cercetare (institute de cercetare, universităţi). IPCEI în domeniul microelectronicii urmărește dezvoltarea lanțului valoric de microprocesoare și sisteme integrate în UE, creșterea prezenței industriale europene pentru a soluționa provocările tehnologice cheie, aspecte de securitate și societate.

“România nu trebuie să piardă startul la unul dintre cele mai ambițioase exerciții europene de adaptare la industria viitorului. Putem fi unul dintre pionii esențiali de pe harta europeană ce ar putea dezvolta microelectronica drept un segment industrial strategic. Ceea ce am văzut, astăzi, la Leuven, la IMEC, este un exemplu de activitate integrată în industria microelectronicii, semiconductorilor și nano-tehnologiilor. Ceea ce reușesc belgienii să facă deja în această industrie este impresionant și mă bucură deschiderea cu care au abordat schimbul de know-how și disponibilitatea pentru colaborarea cu România”, a spus ministrul economiei, Florin Spătaru aflat în vizită la IMEC Leuven, în Bruxelles.

Ministrul a onorat invitația ministrului de externe belgian de a vizita unul dintre cele mai importante centre de cercetare și dezvoltare, recunoscut la nivel mondial, specializat în microelectronică, semiconductori și nano-tehnologii.

“Ministerul Economiei investește prin PNRR 500 de milioane de euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România, iar acesta trebuie să fie doar începutul pentru ceea ce am putea dezvolta în țara noastră. Criza europeană de materii critice, sau a semiconductorilor poate deveni o oportunitate de investiții pe teritoriul României.  Avem forță de muncă tânără, entuziastă și conectată la noile tehnologii, dar pe care  trebuie să o motivăm să rămână în țara noastră prin crearea unei infrastructuri de dezvoltare a acestui sector industrial”, a afirmat ministrul economiei.

Articolul precedentImplementarea brăţării electronice pentru agresori, amânată până în octombrie
Articolul următorMai puțină birocrație pentru legumicultori. Care este noul termen pentru înscrierea în cadrul Tomata

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.