37 de zile – jurnalul unui artist

După proiecte realizate la ICR New York, în Tabăra de Artă Plastică din Haiti dar şi la Muzeul de Artă din Cluj Napoca, tânăra artistă din Alba Iulia, Anca Sas, propune pentru începutul lui octombrie o expoziţie de artă plastică şi o lansare de carte cu titlul: ”37 de zile”. Volumul a apărut în anul 2018, la Editura Ex Ponto din Constanţa.

Proiectul este organizat de Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, Consiliul Județean Cluj, Fundația Inter-Art Aiud şi Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, în holul expoziţional al importantei instituţii clujene a cărţii.

Prezentarea evenimentului a fost realizată de: prof. univ. dr. Dorel Găină şi de Ioan Hădărig, director artistic al Fundației Inter-Art Aiud.

Curatorul expoziţiei Stefan Balog, artist plastic, președintele Fundația Inter-Art Aiud, a declarat că:

Lucrările din expoziție reprezintă ilustrația volumului ”37 de zile” semnat Anca Sas, un pseudojurnal de călătorie a conștiinței umane. Cele 37 de zile înseamnă de fapt sinteza unei călătorii pe tărâm american dar și o incursiune în atmosfera tumultuoasă a fascinantului Haiti, o incursiune spre regăsirea de sine în care conștiința umană are un rol determinant. Grafica volumului are un statut aparte: este nu doar o simplă ilustrație ci mai degrabă o completare la consemnarea impresiilor pe care Anca le-a comprimat între coperțile acestui volum.”

Articolul precedentO femeie a căzut într-o fosă septică în Alba Iulia
Articolul următorLectorat de limbă chineză la Universitatea 1 Decembrie

Comments are closed.