2 aprilie, Ziua Instituției Prefectului

Data de 2 aprilie a fost instituită, conform Legii nr. 348/2018  ca Ziua Instituției Prefectului.

De-a lungul timpului, Instituției Prefectului i s-a acordat o importanță deosebită de către domnitorii, regii sau guvernele ce s-au succedat la conducerea țării, conferindu-i puteri diferite, de la un rol cu competențe restrânse până la cel de conducător al județului, în funcție de modificările asupra legilor ce stabileau poziția prefecturilor.

În prezent, prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu, autoritate a administrației publice locale și conducător al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte autorități centrale ale administrației publice este garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local.

Instituţia Prefectului este astăzi o instituţie dinamică şi modernă, ce încercă să fie cât mai aproape de cetăţean şi doleanţele acestuia, atât prin coordonarea eficientă a unor instituţii publice judeţene, cât şi în mod direct, prin serviciile oferite, respectând totodată principiile legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii, transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public, eficienţei, responsabilităţii, profesionalizării, și orientării către cetăţean.

Instituția Prefectului – Județul Alba are deosebita plăcere de a vă invita să participați la ”Ziua porților deschise” ce va avea loc în data de 2 aprilie între orele 09:30 – 12:30.

Instituția își deschide porțile pentru a-i primi pe toți cei dornici să viziteze Palatul Administrativ și să-i cunoască pe cei care lucrează în cadrul structurilor funcționale ale instituției.

De asemenea, la ora 12:30 va avea loc ședința festivă la care sunt invitați să participe foștii prefecți ai județului Alba, numiți după Revoluția din 1989, manageri ai serviciilor publice deconcentrate, salariați ai Instituției Prefectului- Județul Alba.

Articolul precedentÎntreruperi de curent programate în perioada 1 – 5 Aprilie
Articolul următorJudoka legitimat la CS Unirea Alba Iulia, locul 3 la Campionatul Național Individual U16

Comments are closed.