199 de școli din județul Alba, în scenariul ROȘU

Inspectoratul Școlar Județean Alba monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice.

Prin urmare, astăzi, 4 noiembrie, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ, se înregistrează următoarea situație:

– 127 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

– 144 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

– 199 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Data de referință pentru aceste informații este 4 noiembrie 2020, ora 12.00. Inspectoratul Școlar Județean Alba va transmite zilnic informările privind situația unităților de învățământ din județ.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentDouă locuri de joacă din Alba Iulia au fost complet refăcute
Articolul următorRECORD de cazuri noi de CoVid-19: 8.651! Vezi situația în județul tău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.