13 amenzi pentru cei care nu respectă perioada de prohibiție

Săptămâna trecută, poliţiştii din Alba au desfășurat o acțiune de verificare a modului în care sunt respectate normele legale incidente domeniului piscicol. Au fost făcute 51 de controale și au fost depistate și sancționate 13 persoane care pescuiau ilegal. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că ne aflam în perioada de prohibiţie, care mai durează până în 7 iunie, inclusiv.

 

În perioada 4 – 7 mai 2021, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniți de jandarmi și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților în domeniul piscicol.

 

În această perioadă au fost efectuate 38 de controale în zona apelor interioare, 3 privind transportul, 6 la societățile comerciale specializate în valorificarea peștelui și a produselor din pește, două privind prelucrarea și depozitarea peștelui sau a produselor din pește și două în piețe în care se comercializează pește.

 

Au fost depistate 13 persoane care se aflau la pescuit, cu toate că acest lucru este interzis, până la data de 7 iunie, acestea fiind sancționate cu amenzi în valoare de 6.300 de lei.

 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă respectarea legislaţiei privind pescuitul şi acvacultura şi reaminteşte că, în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 58/462 din 2021, privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2021, în perioada 24 aprilie – 07 iunie 2021 sunt instituite măsuri de prohibiție pentru pescuit în scop comercial, recreativ și familial, al oricăror specii de pește, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.

 

Acţiunile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, vor continua.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentMinistrul Ghinea anunță simplificarea şi îmbunătăţirea aplicaţiei pentru solicitarea fondurilor europene
Articolul următorA traversat strada pe bicicletă fără să se asigure și a fost lovit de o mașină

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.