1.139 de articole pirotehnice, scoase la vânzare, deși firma nu avea autorizație

Polițiștii din Alba au continuat controalele la societățile comerciale din județ, pentru verificarea modului în care sunt respectate condițiile legale privind comercializarea articolelor cu conținut pirotehnic.

 

Astfel, în urma unui control efectuat joi, 24 noiembrie, la o societate comercială din Sebeș, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au constatat că societatea avea expuse, spre vânzare, 1.139 de articole pirotehnice de divertisment, din categoria F1, cu o greutate de 11 kilograme, fără să dețină autorizație în acest sens.

 

În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 lit. a din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, iar întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Alba reamintește reprezentanților societăților comerciale faptul că, potrivit prevederilor legale, pentru a comercializa articole pirotehnice, de orice fel, trebuie să obțină autorizație emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă și Inspectoratul de Poliție Județean.

 

În perioada 21 noiembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Alba desfășoară acțiunea ”Foc de artificii”, în scopul creșterii siguranței cetățeanului, prin activitățile de prevenire și combatere a evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice și juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.              

 

În acest sens, sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, până în data de 4 ianuarie 2023, polițiștii vor efectua acțiuni și controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale, la persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

 

Activitățile beneficiază și de sprijinul polițiștilor de ordine publică și investigare a criminalității economice.

 

În paralel cu controalele, polițiștii vor desfășura activități informativ – preventive adresate în special celor mai vulnerabile categorii, copiii și adolescenții.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentSuplimentul anti-îmbătrânire care poate crește riscul apariției cancerului – se vinde și în farmaciile românești
Articolul următorAtenție la șarlatanii deghizați în vânzători! Un bătrân de 92 de ani a rămas fără economii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.