1 Mai, Ziua Muncii. Ce semnificație are această sărbătoare

Ziua de 1 Mai are un trecut aparte. Congresul Socialist a decretat aceasta dată drept Ziua Internațională a Muncii, în anul 1889 în memoria victimelor grevei generale din Chicago. Ulterior, această zi a fost comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii. 

Data de 1 Mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea din anul 1886 a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canada. George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care dorea ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la şi după 1 Mai 1886”.

La data de 1 Mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago. Acolo s-au adunat 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă.

Rezultatul, circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar această zi a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago.

Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă și mai mulți oameni au fost răniți sau au murit. În urma evenimentului 8 anarhiști au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au strâns fonduri pentru a le plăti avocați.

În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 Mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social-democrații afiliați la așa-numita Internațională a ll-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 Mai să fie o zi internațională a muncitorilor. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 Mai este zi liberă.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 Mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.

După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată. Românii au păstrat tradiția și se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte.

Astăzi, ziua de 1 Mai se sărbătorește modern. Unii români iau cu asalt stațiunile de la malul mării, alții preferă tradiționalul grătar la iarbă verde.

Articolul precedent1 MAI. Cum să scapi mai repede de mahmureală după distracția din aceste zile
Articolul următorArmata rusă a ucis peste 20.000 de locuitori, în două luni de asediu la Mariupol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.