1 aprilie, Ziua Păcălelilor – Care sunt cele mai tari farse pe care le poți face astăzi

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. Ce farse de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor, le vei face prietenilor și colegilor de școală? Iată câteva idei. Atenție, farsele se fac până la ora prânzului.

 

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. Farse de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor! Nimeni nu trebuie să se supere
De 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor, obiceiul cere să le faci farse prietenilor, colegilor, membrilor familiei, iar ei nu trebuie să se supere. Desigur, farsele alese trebuie să fie amuzante și distractive pentru ambele părți. 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor, este celebrată în multe țări de pe glob, nu numai la noi. Tradiția păcălelilor de 1 Aprilie, când oamenii își fac farse mai mult sau mai puțin stânjenitoare, datează din secolul XVI, Franța. Neoficial, această teorie se pare că a fost acceptată în unanimitate.

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. La această dată a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie pe 1 ianuarie. Cei care au continuat să sărbătorească Anul Nou pe 1 Aprilie erau considerați păcăliți. Nu este singulară, căci astfel de teorii sunt multe privind originea sărbătorii, așa că și la acest capitol nu știi ce să mai crezi. Se mai spune că farsele trebuie să fie făcute până în ora prânzului pentru a fi bine. Orice păcăleală făcută după această oră aduce ghinion celui care o face, scrie libertateapentrufemei.ro. 

 

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. Farse de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor!

Începe de la prima oră a dimineții pentru a avea timp să te ocupi de toată lumea!

 

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. 1. Coase șosetele de mână sau la mașină. Sau pune-le puțină făină în ele. Cineva tot se va bucura de farsa ta.

2. Umple holul casei cu pahare goale de plastic. Poți scrie ceva cu ele dacă tot ai de aranjat.

3. Pune colorant alimentar pe robinetul de apă. Nimeni nu-și dorește dimineața să se spele cu apă roșie, galbenă, albastră…

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. 4. Dă cu lac de unghii pe săpunul de mâini.

 

5. Lipește ochișori pe toate produsele din frigider, astfel că cine îl va deschide va avea impresia să toate alimemntele se holbează la el.

6. Oferă-te să pregătești micul dejun. Prepară ouă prăjite din iaurt, în loc de albuș, și jumătate de caisă din compot, în loc de gălbenuș.

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. 7. Printează sau decupează un cap de om, înfiorător să fie, apoi îl bagi într-un borcan din frigider. Ai grăjă să-l pui la vedere. Țipă cineva?

8. Pregătește gheață pentru sucul acidulat, preferatul iubitului. Dar nu uita ca în gheață să pui și o pastilă efervescentă!

9. Înlocuiește deodorantul solid cu unt. Lasă-l peste noapte la frigider.

Farse de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor!
10. Lipește hârtie pe spatele mouse-ului cu bandă adezivă. Colegul se va impacienta că nu funcționează. La fel de bine îi poți pune pe desktop un printscreen cu desktopul său.

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. 11. Umple biroul colegului iubitor de animale cu poze cu acestea. Îți va lua ceva timp, dar ce nu faci tu pentru un așa suflet mare.

12. Dă un mail de 1 Aprilie colegilor. Alege o idee pe care ei să o creadă. Nu uita să revii cu mesajul că a fost o farsă, dar după ce-și face efectul.

13. După modelul mere caramelizate, fă același lucru cu cepele. Învită toată lumea să guste ceva bun.

14. Șnițelul din carton, preferatul celor care țin cură de slăbire. Parcurgi etapele obișnuite…până la prăjit. Asigură-te că are sare și piper.

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. 15. Pune un cub de concentrat de supă în para dușului. Apa caldă va înmiresma baia, dar și pe cel care face duș.

16. Dă prin ciocolată bureți de vase. Pune și bombonele deasupra. Servește pofticioșii.

17. Îngheață-i bolul cu lapte și cereale ale copilului. Atrage-i atenția să nu verse pe el!

18. Când mergi la cumpărături, pune printre salate un șerpișor sau alt animăluț înfricoșător pentru copii. Cineva va urla ca din gură de șarpe.

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. Tradiții și superstiții de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. 1 Aprilie este considerată Ziua Păcălelilor și ea nu este sărbătorită doar în România.

Francezii, de exemplu, sunt cei care susțin că acest obicei ar fi apărut prima dată la ei, în anul 1564, după ce Carol al IX-lea stabilise ca prima zi a anului să fie pe 1 ianuarie şi nu pe 1 aprilie, conform calendarului iulian.

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. Francezii obișnuiesc să-și păcălească prietenii lipindu-le un pește de hârtie pe spate, iar când cineva descoperă farsa, acesta trebuie să strige „Poisson d’Avril”! (Ziua păcălelilor).

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. De când se sărbatoreşte 1 Aprilie în România?
Tradiții și superstiții de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. În România, acest obicei a apărut abia în secolul al XIX-lea, când oamenilor li s-a părut amuzantă ideea de a păcăli și a se lăsa păcăliți.

În Spania, celor păcăliţi de 1 aprilie zi li se atribuie epitetul de „nătărăi”, 1 aprilie fiind ziua în care nimeni nu se supără dacă este numit așa.

Dar Ziua Păcălelilor nu este sărbătortă doar în Europa ci și în unele state din America Latină – Peru, Mexic şi Columbia, dar la 28 Decembrie, sub numele de „Dia de los inocentes” (ziua celor naivi).

Tradiții și superstiții de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. Japonezii sărbătoresc la 1 aprilie „Ziua păpuşilor”, sau „Ziua bucuriei celor mici”, cărora le oferă în dar păpuşi.

1 APRILIE. Cum a apărut Ziua Păcălelilor şi cum o „sărbătoresc” alte ţări
În Suedia, păcăleli se fac şi pe data de 1 mai, deşi această dată nu este la fel de populară ca 1 aprilie.

De 200 de ani, practica farselor de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor, s-a răspândit în Statele Unite și Anglia, acolo unde cel păcălit este numit „noddy” şi trebuie să poarte o coadă ataşată pantalonilor sau fustei.

În Scoţia, acestuia i se spune „April qowk” sau „April cuckoo” (cuc de aprilie), fiind vorba despre prima pasăre care vesteşte venirea primăverii.

Tradiții și superstiții de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor.  De ce păcălelile trebuie făcute înainte de ora 12
Tradiții și superstiții de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. Potrivit superstițiilor, pe 1 aprilie, păcălelile trebuie să fie făcute înainte de ora prânzului, pentru că altfel cel care face farsa după-amiază va avea ghinion tot anul în curs.

De altfel, cei care nu răspund cu zâmbetul pe buze unei farse făcute de rude și prieteni… vor fi și ei urmăriți de ghinion tot anul. În plus, bărbații păcăliți de o femeie frumoasă, de Ziua Păcălelilor, vor ajunge să o ia de nevastă.

Atenție, cel care nu va pune la cale o farsă – de Ziua Păcălelilor – va fi păcălit pentru tot restul anului, scrie libertatea.ro.

Tradiții și superstiții de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. Din bătrâni se spune că pruncii născuți de Ziua Păcălelilor vor fi norocoși în afaceri, dar vor fi urmăriți de ghinion la jocurile de noroc.

1 Aprilie Ziua Păcălelilor. Îndrăgostiții nu ar trebui să se căsătorească pe data de 1 Aprilie, pentru că mariajul nu va funcționa sau pentru că femeia va fi „cocoșul” în familie.

În regiunea Tirol, din Elveția, un mănunchi de paie este îngropat de 1 APRILIE, pentru ca recolta să fie bogată în sezonul următor.

1 APRILIE ZIUA PĂCĂLELILOR. Se presupune că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în apusul Europei, la jumătatea secolului al XVI-lea. Ipoteza, acceptată de majoritate, susține că originea zilei de 1 aprilie are legătură cu schimbarea calendarului gregorian.

În vechiul calendar gregorian, ziua Anului Nou era sărbătorită la 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie. După schimbarea calendarului gregorian, în anul 1582, în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut inițial probleme de a se obișnui cu sărbătorirea noului an pe 1 ianuarie. Un timp, s-a menținut obiceiul ca la 1 aprilie să se trimită prietenilor apropiați și rudelor, felicitări de Anul Nou. Pe măsura trecerii timpului, felicitările au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii.

1 APRILIE ZIUA PĂCĂLELILOR. În Franța, păcăliții au fost numiți ”Poisson d’Avril” (”pește de aprilie”), datorită faptului că în luna aprilie, potrivit astrologiei, soarele părăsește semnul zodiacal al „Peștilor” sau legat de obiceiul de a prinde o hârtie în formă de pește, pe spatele cuiva. Și în Germania, prima zi a lunii aprilie este considerată o zi a farselor nevinovate.

În Spania, celor păcăliți de 1 APRILIE li se atribuie epitetul de „nătărăi”. Englezii au început să sărbătorească ”April Fools Day” (Ziua nebunilor, a păcălelilor) abia prin secolul al XVIII-lea, după ce au importat-o de la germani, cu un veac mai devreme. În Scoția, 1 aprilie este considerată „ziua cucului” (”cuckoo” sau ”gowk”), această pasăre fiind prima care vestește începutul primăverii; japonezii consideră această zi ca „ziua păpușilor”, sau ziua bucuriei celor mici, cărora le oferă în dar păpuși. Americanii, care nu pierd nici ei un prilej bun să se amuze, au denumit prima zi a lui aprilie tot ”April Fools Day”, iar cea mai răspândită glumă este legatul șireturilor sau înlocuirea zahărului cu sare.

1 APRILIE ZIUA PĂCĂLELILOR. La români, Ziua păcălelilor s-a împământenit prin secolul al XIX-lea. Tradiția spune că păcălelile trebuie făcute până la ora prânzului. Cele care trec de ora 12 vor aduce ghinion păcăliciului. Cei care nu tolerează sau nu gustă cu umor farsele vor avea și ei ghinion. Se mai spune că atunci când o fată frumoasă reușește să păcălească un băiat, acela trebuie să o ia de nevastă sau măcar să fie prietenul ei.

Să te căsătorești la 1 aprilie nu e foarte indicat: bărbatul însurat în această zi va fi sub papucul nevestei până la sfârșitul vieții. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar este bine să se ferească de jocurile de noroc, care le pot ruina viața.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentAlexandru Rafila avertizează: Pastilele de iod sunt valabile 3 ani. Nu se iau preventiv
Articolul următorSURSE: Iohannis nu-l mai vrea pe Cîțu la șefia PNL – ce greșeală impardonabilă a făcut liberalul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.