”Legile Puterii”| Traian Băsescu despre ”coincidența” între închiderea marelui dosar EADS și numirea lui Kovesi în funcția de Procuror-Șef European

Traian Băsescu a declarat vineri seară, în emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că retragerea Procurorilor francez și german din cursa pentru conducerea Parchetului European în favoarea Laurei Codruța Kovesi nu pare a fi o coincidență. Fostul președinte a reamintit că fosta șefă a DNA a închis dosarul EADS, firmă franco-germană, deși avea toate datele necesare. 

”Doamna Kovesi a avut toate datele, inclusiv circulația banilor fraudați, cu conturi, de la cine către cine, de unde până unde, cum s-au plimbat banii. La scurt timp după ce a primit această informație, pe care am primit-o și eu, a ieșit la televiziuni și a spus că a deschis dosarul EADS, după o săptămână a mai spus o dată că îi face praf pe toți.

După vreo 2-3 luni, când a început să întrebe presa, a spus că s-a închis dosarul. EADS este o firmă franco-germană și, când Kovesi a candidat la funcția de Procuror-Șef European, s-a retras și Procurorul german, și Procurorul francez. Nu cred că este o coincidență”, a punctat fostul președinte. 

Dosarul EADS a fost clasat la începutul lui noiembrie 2018. Firmele care au oferit consultanță EADS, printre care Fujitsu Siemens Computers a lui Claudiu Florică, Profinet a lui Dinu Pescariu, compania Midocar Consulting, casa de avocatură Boştină şi asociaţii sau firma lui Cătălin Harnagea, fostul șef al SIE de pe vremea CDR și a lui Dorin Marian, fost șef al Cancelariei premierului Călin Popescu Tăriceanu.

În 2004, European Aeronautic Defence and Space Company (EADS) Germania a semnat cu Ministerul de Interne din România un contract, fără licitație, în valoare de 650 de milioane de euro. Contractul prevedea securizarea a peste 3.000 de kilometri de frontieră a României și a fost dat prin Hotărâre de Guvern. Ministru de Interne era Marian Săniuță, în Guvernul Adrian Năstase. România dorea să intre în Uniunea Europeană și întărirea graniţelor era o condiţie esențială. În 2009, costul contractului EADS a fost majorat cu peste 200 de milioane de euro, preţul final ajungând la 750 de milioane de euro, amintește realitateadebucurești.net

Articolul precedent„Culisele statului paralel” | CARACATIȚA uriașă din Sănătate, MAFIA medicamentelor și cum rămân bolnavii fără tratament
Articolul următor”Legile Puterii”| Traian Băsescu, despre statul paralel: La K2 s-a încercat scoaterea puterii din instituții, în interes personal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.